Bunicii Comunitatii – Primaria Comunei Pestisani

Coșul cu visuri

15 februarie 2021 Actiuni
Coșul cu visuri

Acțiunea “Coșul cu Visuri” – The Bucket List este una dintre acțiunile prevăzute în desfășurarea proiectului Bunicii Comunității Peștișani.

Ea este menită să identifice și să sprijine persoanele vârstnice care nu au posibilități să își împlinească cel mai important vis, o dorință de o viață și pe care nu au reușit să o realizeze, din diferite motive.

Comitetul seniorilor va urmări identificarea unor persoane care se încadrează aici și le va comunica echipei de implementare a proiectului Bunicii Comunității Peștișani. Pe lângă comitetul seniorilor orice sesizare întemeiată venită din partea dumneavoastră, a urmăritorilor acestei pagini va fi luată în considerare și analizată.

Așadar așteptăm propunerile dumneavoastră prin mesaj la această pagină. Obiectele realizate de beneficiari în cadrul activităților din centrul de zi vor fi folosite în sprijinul acțiunii ”Coșul cu visuri”.

Sari la conținut