14 familii din comuna Peștișani au fost sărbătorite, azi, într-un cadru festiv, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de căsnicie.
Festivitatea s-a desfășurat în curtea Căminului Cultural Brădiceni, o parte dintre cuplurile care au serbat Nunta de Aur fiind formate și din beneficiari ai proiectului Bunicii Comunității Peștișani. Preotul Ion Grindeanu a oficiat o slujbă religioasă, după care familiile prezente au primit și un cadou simbolic oferit de Primăria și Consiliul Local Peștișani.
La eveniment a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, profesor Gheorghe Nichifor care i-a felicitat pe cei prezenți.