Terapia ocupaţională se preocupă în primul rând de asigurarea sănătăţii şi funcţionării optime a individului în mediul său de existenţă.
Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa direcţionării individului marcat de boală sau dizabilitate spre participarea la anumite activităţi pentru a-şi reface, întări sau îmbunătăţi performanţele, spre a facilita însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru adaptare şi productivitate şi diminuarea sau corectarea patologiei, pentru menţinerea stării de sănătate.
Prioritatea fundamentală a terapiei ocupaţionale este de a menţine şi a dezvolta capacităţile individului uman, de a-i da posibilitatea de a realiza satisfăcător pentru sine şi pentru alţii diverse activităţi şi de a-l învăţa să se autocontroleze şi să se orienteze în mediul înconjurător.
Terapia ocupaţională se adresează şi oamenilor în vârstă, unde poate fi aplicată în scop profilactic (de prevenire) încetinind procesul de îmbătrânire prin exerciţiu fizic şi intelectual, cât şi ca terapie, caz în care îşi propune să ajute vârstnicul să-şi recapete maximum de independenţă psihologică, fizică şi socială. Îmbunătăţirea independenţei personale, în limitele situaţiei sale particulare de boală, este ceea ce leagă variatele circumstanţe ale activităţilor socio-terapeutice.
Deficitele determinate de diverse boli, dizabilităţi sau întârzierile în dezvoltare necesită intervenţia prin metodele terapiei ocupaţionale în vederea restabilirii nivelului maxim de funcţionare a personalităţii.
